sâmbătă, 25 august 2012

Let us dream beyond infinity.

Şi se oglindea într-o lume în care părea să fie bine, după mult timp. Cuvintele celorlalti îi atrăgeau atenţia modelându-i încet un zâmbet pe buze. Se întregea puţin câte puţin din lumea de umbre în care trăise. Părea un naufragiat ce fusese salvat. Dar îi era prea frică că durerea va apărea din nou.
Un minut de neatenţie şi îşi amintii privirea lui angelică. Nu-l uitase. Doar se pierdea în mulţime ca şi luna în asfinţit...
Asemenea navelor ce se întorc in port, mă voi întoarce mereu la tine...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu